27 October 2026 - 11:09 am

Târgul de Crăciun de la Constanța își deschide oficial porțile joi seară

De citit

spot_img

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Municipiului Constanța în parcul „Oleg Danovski” își va deschide porțile mâine seară, de la ora 17.

Anunțul a fost făcut în această după amiază de muncipalitate, care a trimis astfel o invitație constănțeni „să descoperire atmosfera de sărbătoare și să se bucure de surprizele pregătite atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici“.

Potrivit comunicatului, în perioada în care acesta va funcționa, vor avea loc concerte, atelierele distractive, căsuța lui Moș Crăciun, colinde, trenulețe, dar și numeroasele standuri cu produse artizanale și cu idei de cadouri.

De asemenea, a amenajat inclusiv un patinoar, care va putea fi folosit gratuit de doritori.

În fiecare zi, începând cu ora 17:00, pe scena special amenajată vor evolua zeci de artiști, iar Ziua Națională a României va fi sărbătorită prin muzică de fanfară și printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiția și identitatea.

Tot pe 1 decembrie, de la ora 16:00, Fanfara Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol de sărbătoare, iar apoi, pe scena din parc vor evolua Anastasia Moisa, Alesia Somandra, Antonia Ilioiu, Ania Brighidău, Vlad Gurău, Maria Bărbuță, Adelina Ciortescu, Maria Chiruță, urmând ca seara să fie încheiată de îndrăgiții Nicolae Voiculeț și Viorica Macovei.

Programul zilnic al târgului va fi în intervalul 14:00 – 22:00, iar în weekend porțile Târgului de Crăciun se vor deschide cu două ore mai devreme, de la ora 12:00.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img