Sportiva Annaliese Drăgan a debutat, joi, în calificări la gimnastică ritmică, la cerc, la Jocurile Olimpice de la Paris. Annaliese este, după 8 ani, singura reprezentantă a României în această disciplină sportivă.
Debutantă la JO, Annaliese Drăgan a intrat în competiţie a 17-a, însă a avut şi o ieşire din covor, fiind notată cu 27.200 la cerc (7 zecimi penalizare).
În cea de-a doua rotaţie, gimnasta tricoloră (18 ani) va performa în proba de minge, urmată de rotaţiile la măciuci şi panglică. Punctajele la fiecare exerciţiu vor forma nota finală şi clasamentul pentru ultimul act, în care vor ajunge primele 10 gimnaste.





