Canoiștii Ilie Sprincean și Oleg Nuța au terminat pe locul 5 în serii, în proba de canoe dublu, pe distanța de 500 m.
La Vaires sur Marne, locul în care canotajul și-a scris pagina de istorie cu cele cinci medalii olimpice câștigate, băieții pregătiți de Florin Popescu au risipit emoțiile debutului și nerăbdarea de a concura la Jocuri.
Ilie și Oleg și-au dorit o cursă bună, au fost jumătate din distanță pe locul 3, apoi pe finiș au pierdut două poziții.
Ei au terminat pe locul 5, după 1:40.84.
Sportivii din Rusia (AIN) și Italia au acces direct în semifinale.
Ilie și Oleg vor concura la 14.50 în sferturi.





