27 October 2026 - 11:34 am

Trei morţi, inclusiv un copil, şi 19 răniţi, între care patru copii, la Dnipro, într-un atac rus cu rachetă

De citit

spot_img

Doi adulţi şi un copil au fost ucişi, iar alte 19 persoane au fost rănite, inclusiv mai mulţi minori, în oraşul Dnipro, în partea central-estică a Ucrainei, într-un atac rus cu rachetă, vineri seara, anunţă sâmbătă autorităţile regionale, relatează AFP.

Alte atacuri nocturne s-au soldat cu un mort şi un rănit în regiunea Kiev, potrivit Administraţiei Militare, iar un atac rus cu dronă vizând un imobil rezidenţial din capitală s-a soldat cu uciderea unei adolescente şi rănirea altor şase persoane, inclusiv cel puţin patru copii, potrivit unui nou bilanţ.

„Trei persoane au fost ucise la Dnipro, inclusiv un copil. (Alte) 19 au fost rănite, patru dintre ele sunt copii”, anunţă sâmbătă pe Telegram guvernatorul regiunii Serghii Lîsak.

Opt persoane au fost spitalizate după acest „atac cu rachetă” care a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, precizează guvernatorul.

Imobile locuite şi case, dar şi clădirile unui spital au fost vizate, potrivit guvernatorului.

Dnipro este un oraş mare situat pe malul fluviului Nipru, relativ departe de front, dar vizat foarte regulat de atacuri aeriene.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img