27 October 2026 - 10:01 am

Un bărbat a venit la Revelionul din Piața Ovidiu cu cuțitul la el

De citit

spot_img

Noaptea trecută, în jurul orei 00:45, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați în dispozitivul de asigurare a ordinii și liniștii publice a evenimentului cultural-artistic ”Revelion”, desfășurat în Piața Ovidiu din municipiul Constanța, au oprit un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care voia să intre în zona de desfășurare a evenimentului cu o sticlă de șampanie în mână.

În momentul în care a fost oprit de jandarmi, bărbatul a scos din buzunarul de la spate un cuțit de aproximativ 20 cm lungime.

Deoarece, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, accesul la o adunare publică cu un obiect periculos (cuțit) este considerată infracțiune, jandarmii l-au reținut pe cel în cauză și l-au condus la sediul jandarmeriei, unde i-au fost întocmite acte de constatare a unei posibile infracțiuni.

Cuțitul găsit asupra lui a fost ridicat în vederea confiscării, urmând a fi predat către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img