27 October 2026 - 2:29 pm

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni

De citit

spot_img

Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters.

Israelul a continuat ofensiva asupra Rafah, la o zi după ce a declarat că forţele sale au preluat controlul asupra unei zone tampon de-a lungul frontierei din apropiere dintre Fâşia Gaza şi Egipt, ceea ce îi conferă autoritate efectivă asupra întregii frontiere terestre a Fâşiei Gaza, potrivit news.ro.

Israelul a declarat că preluarea zonei tampon a tăiat o rută folosită de gruparea militantă islamistă palestiniană Hamas pentru a introduce ilegal arme în Gaza în timpul celor peste şapte luni de război, care a devastat o mare parte din teritoriu şi a provocat temeri de foamete.

Surse medicale din Gaza au declarat că 12 palestinieni, care sunt civili, au fost ucişi şi un număr nespecificat de alte persoane au fost rănite într-un atac aerian israelian în timp ce încercau să recupereze cadavrul unui civil în centrul oraşului Rafah.

Un alt civil palestinian a fost ucis într-un raid aerian asupra taberei de refugiaţi Al-Shati, la vest de oraşul Gaza, în nordul enclavei dens populate, au declarat medicii.

Israelul a raportat ciocniri în sudul, centrul şi nordul Gaza, dar nu a comentat imediat despre decesele raportate în Rafah, unde sute de mii de palestinieni strămutaţi s-au refugiat la începutul războiului.

Serviciile de comunicaţii au fost întrerupte în Rafah, a anunţat compania palestiniană de telecomunicaţii Jawa într-un comunicat.

Israelul a continuat raidurile asupra Rafah, în ciuda unui ordin al Curţii Internaţionale de Justiţie, instanţa supremă a ONU, de a opri atacurile.

Israelul a declarat că forţele sale au ucis 300 de bărbaţi înarmaţi palestinieni în oraş de la 6 mai, când a lansat ceea ce a numit o campanie de eradicare a luptătorilor Hamas şi de salvare a ostaticilor. CIJ a cerut, de asemenea, eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza.

Peste 36.000 de palestinieni au fost ucişi în războiul aerian şi terestru al Israelului în toată Gaza, dintre care 53 au fost ucişi în ultimele 24 de ore, a declarat Ministerul Sănătăţii din enclava condusă de Hamas.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img