27 October 2026 - 10:51 am

Ursula von der Leyen cere țărilor din UE să primească o parte dintre migranții din Lampedusa

De citit

spot_img

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, au făcut apel duminică pe insula italiană Lampedusa la partenerii europeni ai Italiei să o ajute să gestioneze fluxurile de migraţie din Africa de Nord şi să primească o parte dintre migranţii care traversează Marea Mediterană, relatează AFP, transmite Agerpres.ro.
„Viitorul pe care Europa vrea să şi-l ofere este în joc aici, deoarece viitorul Europei depinde de capacitatea sa de a face faţă marilor provocări”, inclusiv imigraţia, a declarat presei Meloni pe Lampedusa, unde zeci de mii de migranţi sosesc în fiecare vară.
Meloni îşi acuză partenerii europeni de lipsă de solidaritate cu Italia, care a primit aproape 130.000 de migranţi pe teritoriul său de la începutul anului.
Von der Leyen a transmis un mesaj asemănător, spunând că „imigraţia ilegală este o provocare europeană care are nevoie de un răspuns european” şi făcând apel la „statele membre să primească” pe bază voluntară migranţi debarcaţi în Italia.
Şefa CE a propus, de asemenea, un plan de abordare a situaţiei de urgenţă, inclusiv extinderea mobilizării Frontex pentru combaterea persoanelor care introduc ilegal migranţi, accelerarea ajutorului financiar pentru Tunisia, principala ţară de plecare pe această rută de migraţie, şi consolidarea „canalelor de imigraţie legală”.
Meloni şi Von der Leyen s-au întâlnit duminică dimineaţă pe această mică insulă mediteraneană aflată sub tensiune, unde mii de migranţi au sosit săptămâna aceasta, relansând dezbaterea spinoasă privind împărţirea responsabilităţilor în cadrul Uniunii Europene.
Locuitori nemulţumiţi de sosirile masive i-au întâmpinat pe oficiali la aeroport, ameninţând să le blocheze deplasarea.
„Ne-am săturat ca insula să fie folosită ca platformă” pentru politicieni fără ca vizitele lor să aibă efecte, i-a spus un pescar premierului italian.
„Facem tot ce putem”, a răspuns Meloni, adăugând: „Ca de obicei, îmi asum personal responsabilitatea”.

PE ACELAȘI SUBIECT: Primarul din Lampedusa anunță că micuța insulă italiană este copleșită de criza migranților și cere ajutorul Europei
Sursă foto: captură video X(Twitter)/ @vonderleyen

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img