27 October 2026 - 11:12 am

„Vesta de salvare îți poate salva viața“. Amenzi de peste 60 de mii de lei date de ANR în decurs de o lună

De citit

spot_img

Autoritatea Navală Română a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a verificat peste 500 de ambarcațiuni de agrement în cadrul campaniei „SOS! Vesta de salvare salvează vieți“, derulată la nivelul Căpităniilor Zonale din întreaga țară.

În urma controalelor efectuate în perioada 15 iulie – 15 august au fost constatate 42 de contravenții privind regimul transporturilor navale, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 62.600 lei. Dintre acestea, 24 de amenzi în valoare de 55.000 lei au fost date pe litoral. În cele mai multe cazuri posesorii de ambarcațiuni de agrement au fost sancționați pentru că nu aveau la bord documentele obligatorii sau acestea erau expirate, ori nu aveau înscris numele sau numărul de identificare, așa cum prevede legea.

La nivelul Căpităniilor Zonale au fost verificați și 18 agenți economici de transport persoane, dintre care 2 au fost amendați cu 31.000 lei. Totodată, din 448 de persoane fizice controlate, 8 au acum de plătit, în total, 25.500 lei după ce s-a constatat fie că exploatau în scopuri comerciale nave ce dețineau permis provizoriu de navigație pentru probe, fie ambarcațiunile nu aveau înscrise în condițiile legii numele, numărul de identificare sau portul de înmatriculare.

Din 48 de ambarcațiuni de pescuit verificate doar una a fost amendată cu 2000 lei întrucât nu avea la bord mijloace de stins incendiul corespunzătoare și nici mijloace de salvare. În această perioada au fost controlate și 32 de zone de agrement nautic, dintre care 24 de pe litoral, iar acolo unde au fost identificate nereguli au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Pentru a sublinia, încă o dată, importanța fundamentală a respectării tuturor normelor legale și în special a purtării vestei de salvare, reprezentanții ANR au relatat un caz ce a avut loc pe 1 august, pe brațul Sf. Gheorghe, când o ambarcaţiune cu motor a ajuns să plutească în derivă după ce pasagerul şi conducătorul au căzut în Dunăre. Cei doi ocupanţi ai ambarcaţiunii nu purtau veste de salvare şi din fericire au fost recuperaţi la timp de o altă ambarcaţiune. Ambii s-au ales cu sancțiuni de până la 1.000 lei pentru nepurtarea vestei de salvare.

Campania „SOS! Vesta de salvare salvează vieți“”” continuă până pe 15 septembrie, dar obligația purtării acesteia rămâne o obligație pe tot parcursul anului, mai anunță reprezentanții ANR. De asemenea, ei fac un apel către cei care sesizează nereguli în ceea ce privește purtarea vestei de salvare să contacteze în cel mai scurt timp căpitănia de port din zona în care se află.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img