Cel puțin 21 de persoane au murit și zeci sunt rănite după ce un autobuz plin cu turiști a căzut marți seară, 3 octombrie, de pe o pasarelă peste calea ferată și a luat foc, la Mestre, în apropiere de Veneția, a relatat presa italiană, potrivit News.ro.
Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 19.45. Autobuzul a rupt gardul unui pasaj suprateran și s-a prăbușit peste cablurile de înaltă tensiune. În urma impactului, vehiculul, care era alimentat cu gaz natural, a luat foc, iar autoritățile vorbesc despre o tragedie de proporții.
„O scenă apocaliptică. Nu există informații precise în acest moment, dar salvatorii presupun un număr foarte mare de morți. Se vorbește de vreo douăzeci de morți”, a declarat primarul Veneției, Luigi Brugnaro. „Ne aflăm în mijlocul acestei tragedii teribile, am numărat deja 20 de morți, dar îmi imaginez că va fi un bilanț care va crește. Ne aflăm sub pasarela de la Marghera”, a declarat el ulterior la un post de televiziune.
Ucraineni la bordul autocarului
Autocarul care s-a prăbușit de pe pasarela din Mestre, în care au murit aproximativ douăzeci de persoane, nu efectua o cursă regulată – așa cum s-a anunțat inițial – ci era un vehicul închiriat pentru oaspeți de către un camping din Marghera. Era un autocar aparținând companiei “La Linea”, care asigura în mod normal legătura între camping și Veneția, potrivit tg24.sky.it.
Potrivit Corriere del Veneto, autobuzul, care funcționa cu metan, era încărcat cu turiști, iar la bord se afla un grup de ucraineni. Potrivit prefecturii, bilanțul de până acum este de 21 de morți, între care doi copii și un adolescent, 15 răniți, unii dintre ei în stare foarte gravă.
Dinamica accidentului nu a fost încă stabilită: autobuzul a ieșit de pe carosabil pe pasajul suprateran Vempa, a rupt parapetul de protecție și a plonajt în gol în apropierea căii ferate, după un zbor de aproximativ treizeci de metri. Vehiculul alimentat cu metan ar fi luat foc după ce a atins cablurile electrice.
MAE: Nu există informații despre existența unor cetățeni români printre victime
Ministerul Afecerilor Externe a transmis, marți seară, că deocamdată nu există informații despre existența unor cetățeni români printre victimele accidentului din Italia.
„Până la acest moment nu există informații despre existența unor cetățeni români printre victimele accidentului. Reprezentații oficiului consular mențin contactul cu autoritățile locale italiene, fiind pregătiți să acorde asistență consulară în funcție de solicitări, conform competențelor legale”, a transmis, marți seară, Ministerul Afecerilor Externe.
Sursa citată a precizat că, până în acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară.
Sursă foto: X(Twitter)/ @LuigiBrugnaro
Sursă video: YouTube QuotidianoNazionale, YouTube Venezia Moderna