27 October 2026 - 3:06 pm

Doi sirieni descoperiți când încercau să treacă ilegal frontiera

De citit

spot_img

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, într-un autoturism condus de către un cetățean sirian cu documente de călătorie emise de autoritățile germane, alți doi cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera în România din Republica Bulgaria.

„În jurul orelor 19.00, în zona localității Ostrov, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în Germania, condus de un cetățean sirian în vârstă de 40 de ani, având asupra sa documente de călătorie emise de autoritățile din Germania, în care se aflau încă două persoane, care au declarat că sunt cetățeni sirieni și nu posedă documente de identitate“, a transmis în această dimineață Garda de Coastă prin intermediul unui comunicat de presă.

Persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare, iar în urma cercetărilor a rezultat faptul că au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.

Cei doi cetățeni sirieni urmează a fi preluați de către autoritățile bulgare în baza acordului existent între România și Bulgaria.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegala a frontierei de stat.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img